Zilele trecute, la ceas târziu de seară, descântând o cafea turcească împreună cu un amic belgian, m-am simţit din nou „brânză bună în burduf de câine” – spiritul românesc în ochii străinilor. Şi-a exprimat, într-o doară, uimirea despre bucătăria românească. „Ştii, mi-a spus, am avut ocazia ca la voi, românii, acasă, să consum nişte feluri de mâncare deosebite, pe care nu le-am întâlnit în niciunul din restaurantele voastre. De ce oare, dacă vei călca orice local românesc, ţi se oferă doar grătar şi cartofi prăjiţi? La noi, restaurantele se află în competiţie cu preparate inedite, specialităţi ale casei...”
Într-adevăr, am avut şi eu revelaţia subită că, în cel mai bun caz, nu vei găsi în plus în meniu decât nişte sarmale cu mămăligă şi ciobă de burtă... Unde găseşti, de exemplu, o mâncare cu bame, sau de prune uscate? Una de gutui sau de conopidă? Dovlecei umpluţi sau mâncărică de ardei gras cu ouă? Castraveţi înăbuşiţi cu smântână sau colţunaşi cu brânză de vaci? În patria oltenilor, un alt exemplu, nu vei afla niciodată că localurile publice ar oferi ciobă de praz! Despre desert, ce să mai vorbim?! Unde aţi văzut în listele de meniu plăcinte cu poale în brâu, cuib-de-viespii sau şerbet în apă rece? Ca să nu spun că şi o dulceaţă, în încheiere, ar fi o delicatesă. Dar au restaurantele româneşti dulceaţă de nuci verzi sau de smochine, ca să dau doar un exmplu!? Cine îţi oferă o cafea turcească la nisip? Cu un pahar cu apă aburit alături?
Ştiu, întrebările mele rămân doar retorice în ţara unde lumea se omoară pentru nelipsitele pizza sau... hamburgeri! Rămân doar cu regretele şi imaginea românului ca prost administrator ai destinului vieţii proprii. Să trăieşti sărac pe un sac cu aur, din mila străinilor!
Termin apoteotic cu nişte fragmente din „Călătorului îi şade bine cu drumul”, de Al. Brătescu-Voineşti: „Ce masă înfricoşată! Ce pastramă fragedă ca roua! Dar ugerul ăla de purcică de se topea în gură!... Dar ceapa verde... Nu se mai puteau sătura. (...) Acum soarele scapăta înapoi spre oraş. În grădina din spatele hanului, Pitache şi Năiţă dorm duşi cu faţa-n sus şi sforăie, să zici că umblă fierăstrăul; iar hangiul, care-i cunoaşte de mult, a pregătit pentru diseară o ciorbă cu ardei grozavă, nişte pui de pus la frigare apelpisiţi, o salată de ţâri bătăioasă, a pus clondirurile la gheaţă şi a trimis pe Tilică-n sat să caute pe Dima lăutarul.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu